Fondul Științescu 3.0
Fondul Științescu este o mișcare națională de reenergizare a educației STEM care-i încurajează pe cei pasionați să le arate copiilor – prin experiment, activități practice și joc – acea latură a disciplinelor științifice care cu greu poate fi descrisă în manuale.
Cu ajutorul mentorilor Știintescu Vâlcea peste 2000 de elevi “trăiesc” știința în cadrul atelierelor STEAM din edițiile 1.0 și 2.0. Miroase a curiozitate, se aude “wow” din fotografii și se vede recunoștința în ochii lor!
Organizație:
Fundația Comunitară Vâlcea
Beneficiari:
Copii și tineri cu vârste între 6 și 19 ani din județul Vâlcea
Am strâns 5870 LEI din totalul de 20000 LEI!
Hub Fundația Comunitară Vâlcea
• Co-working & educational space •
În 2022 ne-am mutat în casă nouă! Am lucrat șase luni pentru amenajarea unui hub comunitar – un cadru şi un loc pentru toți cei care cred că implicarea activă și dedicarea pot face diferența. Pentru a menține acest spațiu cu facilități de co-working, laborator STEAM și imprimare 3D și a-l ține deschis pentru tineri, antreprenori, artiști, freelanceri, avem nevoie de sprijin!
Organizație:
Fundația Comunitară Vâlcea
Beneficiari:
Peste 200 de tineri, profesori, antreprenori, artiști, freelanceri, activiști, colaboratori care vor avea acces la evenimente, spațiu de co-working, laborator STEAM și imprimare 3D timp de 6 luni.
Am strâns 1500 LEI din totalul de 12000 LEI!
Școala de vară
• pentru adolescenți de la țară •
Copiii de la țară nu au aceleași șanse precum cei de la oraș. Un studiu al World Vision despre bunăstarea copiilor din mediul rural arată ca 73% din copiii de gimnaziu nu au mers niciodată într-o tabără. De aceea, ne dorim ca în a patra ediție a școlii de vară să susținem 20 de participanți care au trecut prin modulele “Vreau si eu la liceu” cu ateliere care le vor antrena stima de sine, capacitatea de a-și urmări visurile, de a-și face planuri de carieră, de a gândi proiecte și de a-și comunica mai bine nevoile și ambițiile. Toate aceste experiențe îi vor pregăti mai bine pentru liceu, unde vor fi departe de casă.
Organizație:
Asociația Vatra cu Idei
Beneficiari:
20 de participanți din mediul rural
Am strâns 5920 LEI din totalul de 12000 LEI!
Învățăm să reciclăm
• educație pentru mediu •
Omenirea a consumat deja la 2 august 2023 toate resursele naturale produse de planetă pentru acest an, iar România trăiește „pe datorie” chiar de mai devreme, de pe 11 iunie, fiind clasată pe locul 30 în topul celor mai risipitoare țări.
De aceea, vom forma la CNI Matei Basarab 3 clustere de reciclare formate din 3 clase de nivel diferit (primar, gimnazial, liceal) și vom pilota un program care să consolideze obiceiuri prietenoase cu mediul pentru elevi și profesori. Vom organiza ateliere de informare (cei 3R, tipuri de materiale reciclabile, scriere creativă de mesaje, etc.) și vom amenaja locuri speciale de reciclare în fiecare clasă.
Organizație:
G.I. EduMediu
Beneficiari:
75 de elevi și 10 profesori de la Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”, Rm. Valcea
Am strâns 3560 LEI din totalul de 8000 LEI!
Râmnicul Meu
• concurs de pictură pentru copii •
Râmnicu Vâlcea este un oraș cu istorie, arhitectură și cu multe povești impresionante. Plin de monumente, valori locale, tradiții, performanțe artistice, Râmnicu Vâlcea este o adevărată comoară a zonei Olteniei, un oraș care merită cunoscut de tinerii artiști. Din acest motiv, concursul organizat de Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România își propune descoperirea și promovarea unor tineri talentați, precum și încurajarea lor pentru a deveni următoarea generație de artiști profesioniști sau buni cunoscători și consumatori de artă.
Organizație:
UAP Vâlcea
Beneficiari:
100 de elevi
Am strâns 4050 LEI din totalul de 30000 LEI!