A început sezonul faptelor bune la care ai contribuit! Te ținem la curent cu ce s-a întâmplat până acum cu proiectul pentru care ai ales să alergi sau să donezi:
”ȘCOALA DE VARĂ PENTRU ADOLESCENȚI DE LA ȚARĂ” a început… în iarnă! Da, cu prima parte, online – ”Vreau și eu la liceu”. Elevi de clasa a VIII-a din rural, cu sprijinul unor bibliotecare minunate, au posibilitatea de a dialoga pe teme de… examene și viață de liceu cu 8 oameni pasionați, de profesii diferite, cu mesaje motivaționale și mai ales cu dorința de a ajuta. Puteti urmări sau chiar participa la sesiuni – detaliile le găsiți pe pagina Asociaţia Vatra cu idei.
Pentru animale – Vâlcea știe că este important să educăm tânăra generație. Așa că, până temperatura le va permite să înceapă sterilizările, fac ateliere pentru copii – primul atelier a avut loc la FCVL HUB în 9 februarie. Micii iubitori de animale au aflat despre buna creștere a animalelor și despre cum să interacționeze cu alte animale atunci când le întâlnesc.
Project Apollo începe cu o primă sesiune despre Context & Conștientizare – echipa își propune să vă aducă mai aproape de ceea ce reprezintă mediul înconjurător, vă așteaptă cu informații interesante, sfaturi utile și o mulțime de statistici.
Grupul de inițiativă Vaideeni urmează să înceapă proiectul Vreau să cresc sănătos prin care copiii să conștientizeze cât de importantă este sănătatea și mai ales ce acțiuni trebuie să întreprindă pentru a crește și a se dezvolta armonios.
Fondul Științescu Vâlcea 2.0 a început cu un eveniment de lansare și de cunoaștere la care au participat peste 40 de persoane interesate și a organizat 25 de întâlniri de feedback individual. După un proces intens de jurizare, din cele 30 de proiecte aplicante, avem 15 finaliste! Acum suntem în plin proces de semnare a contractelor.
La FCVL HUB am tot avut evenimente – ultimul din ele a fost despre una dintre tehnologiile prezentului și viitorului – Robotic Process Automation (RPA). Am învățat împreună cu participanții cum putem avea roboți virtuali care să ne ajute cu munca repetitivă.
Toate acestea nu ar fi fost posibile fără efortul a 620 de sportivi, dintre care 150 de copii, peste 40 de sponsori și parteneri, 90 de voluntari și peste 310 de donatori și susținători!
Vâlcea Forest RUN & MTB este un eveniment de fundraising pentru proiecte comunitare, organizat de Fundaţia Comunitară Vȃlcea, cu sprijinul Clubul Copiilor Aktivi, Clubul EcoSport, Lykaios Ciclism, autorităților și sponsorilor locali.